În conformitate cu etapele organizatorice de pregătire a programului DOR – Diaspora * Origini * Reveniri, BRD a încheiat procedurile de confirmare a participării copiilor și tinerilor din diaspora pentru perioada 21-28 august 2015.
Programul DOR se desfășoară al treilea an consecutiv, sub înaltul patronaj al Prim-ministrului Republicii Moldova ediției a III-a, resursele financiare necesare fiind alocate din bugetul de stat, subprogramul bugetar ”Susținerea diasporei moldovenești”.
Scopul Programului DOR este de a consolida legăturile emoționale, culturale și de identitate a copiilor și tinerilor din diaspora cu Republica Moldova. Nu mai puțin importat este accentul pe conştientizarea apartenenţei la identitatea culturală, posibilitatea de a intra în contact cu realităţile Republicii Moldova, de a descoperi valorile patrimoniului cultural, tradițiile naționale, frumoasele cărări necunoscute ale Moldovei, precum şi pe promovarea imaginii Moldovei în lume. Copiii sînt încurajaţi să comunice în limba română, să înveţe lucruri noi legate de istoria şi cultura ţării noastre, să se simtă acasă. Acest obiectiv este atins prin intermediul activităţilor educative şi recreative la care participă copiii și tinerii pe durata taberei.
Pentru a asigura legătura cu semenii lor din Republica Moldova, la DOR vor participa copii și tineri din țară, care vor fi informați ulterior despre acceptarea lor la program.
Repartizarea participanților DOR 2015 conform țării de reședință: